MIRCEA FLONTA. Dezacorduri si dispute în ştiinţă şi filosofie (9 iunie 2020)
Pornind de la indicarea unor deosebiri de ordin general dintre cerecetarea ştiinţifică şi cercetarea filosofică, sunt evidenţiate şi discutate particularităţi ale dezacordurilor şi disputelor dintre cei activi în aceste domenii. Cât priveşte sursele şi temeiurile acestor deosebiri, răspunsul sugerat este că relaţia dintre noutatea şi controlabilitatea ideilor este diferită în ştiinţă şi filosofie. Sunt explorate unele consecinţe ce rezultă din acest răspuns, cum ar fi dificultatea de a distinge între întrebări ce par să fie prin natura lor filosofice şi acele întrebări ce pot primi răspunsuri pe baza progreselor cunoaşterii ştiinţifice.
MIRCEA FLONTA. Predarea filosofiei în România anilor ’50 ai secolului trecut, în amintirile unui fost student (15 octombrie 2020)
Expunerea oferă o modestă contribuţie la istoria unui capitol din istoria unei instituţii, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, aşa cum am trăit-o eu, ca student în anii 1951-55 şi ca preparator, respectiv asistent al Catedrei de Materialism dialectic şi istoric, în anii 1955-58. Ceea ce înfăţişez este tabloul unui control ideologic deosebit de strict şi opresiv al ideilor, exercitat cu consecvenţă până în cele mai mici detalii. Totuşi prezentarea profilului câtorva din cei mai importanţi profesori de atunci relevă deosebiri semnificative, atât de ordin profesional, cât şi de ordin intelectual şi moral.
MIRCEA FLONTA. Prezenţa perenă şi actualitatea filosofiei lui Kant (6 martie 2021)
Expunerea încearcă să raspundă la întrebarea de ce astăzi opera lui Kant este apreciată drept cea mai înaltă realizare a gândirii filosofice modern. Răspunsul meu este că această judecată se sprijină îndeosebi pe înalta apreciere dată filosofiei moral-politice a gânditorului din Königsberg. Printre caracteristicile ce-i oferă o deosebită actualitate sunt indicate şi discutate, îndeosebi abordarea strict raţionalistă şi poziţia universalistă, cosmopolită a autorului Criticilor. La acestea se adugă împrejurarea că scrieri importante ale lui Kant transcend graniţele filosofiei ca disciplină academică, adresându-se publicului instruit larg.
MIRCEA FLONTA. Ludwig Wittgenstein. Omul din spatele autorului (24 februarie 2022)
Wittgenstein a fost o figură cu totul aparte în rândul gânditorilor importanţi în sensul că viaţa lui poate interesa şi pe cei care nu au o bună comunicare cu opera lui filosofică. Sub acest aspect, interesul pentru personalitate şi pentru operă ar putea fi despărţite. Dintr-o altă perspectivă insă, viaţa autorului aruncă multă lumină asupra operei. Opţiunile existenţiale cu totul radicale care au marcat viaţa persoanei ne pot ajuta să înţelegem mai bine abordările şi poziţiile sale filosofice. O serie de episoade din viaţa gânditorului, ca şi interesele lui nefilosofice, sunt prezentate şi discutate din această perspectivă.
MARIA-LUIZA FLONTA. Cum auzim muzica şi de ce ne place ea ?
Plăceri abstracte cum sunt muzica sau artele vizuale , ne solicită energie, timp şi efort, deşi ele nu par să aibă o valoare în supravieţuire, aşa cum sunt plăcerile primare ca hrana sau sexul. Totuşi faptul că muzica a apărut independent în diferite culturi, însoţind viaţa omului de la ceremonii tribale până la nunţile şi înmormântările actuale, pledează pentru ideea că muzica are o valoare adaptativă în viaţa socială şi că omul construieşte muzica pentru a-şi produce o stare de plăcere. Plăcerea optimizează desfăşurarea acţiunilor ce condiţionează supravieţuirea individului sau a speciei. Omul a observat că inventarea de artefacte poate evoca şi amplifica stări plăcute care sunt benefice supravieţuirii, calităţii vieţii şi prelungirii vieţii. Muzica satisface nevoia noastră continuă de a rezolva incertitudinea (în termeni de ritm, măsură, melodie, armonie), prin generare de predicţii sau ipoteze despre evenimentele muzicale viitoare, confirmarea sau infirmarea lor, favorizând astfel învăţarea, în condiţii plăcute (prin activarea circuitului de semnalare a recompensei).
MIHAELA MIROIU. Ideologiile timpului nostru. O abordare etică (16 iulie, 2020)
Trăim într-o lume în care delimitările ideologice standard (stânga-dreapta) își pierd din relevanța pe care au avut-o în timpul războiului rece. În schimb capătă relevanță analiza ideologiilor din perspectivă etică. Am folosit drept criteriu pentru delimitarea ideologiilor apropierea și distanțarea lor potrivit criteriilor: respectul pentru autonomia persoanei, respectarea drepturilor omului, ale femeilor și minorităților, precum și a drepturilor ființelor non-umane. Pe această bază am grupat ideologiile în: a. pluraliste: liberalism, feminism, social-democrație, creștin-democrație, conservatorism, libertarianism, multiculturalism liberal, globalism, ecologism; b. hibride: anarhism, multiculturalism colectivist, populism; c. ideologii moniste: fascism, comunism, fundamentalism religios.
MIHAELA MIROIU. Despre empatie și rațiune. O încercare în teoria convenirii (16 decembrie, 2021)
Tradițiile morale deontologiste și consecințialiste sunt încadrabile în teoriile raționaliste ale moralei. Ele lasă un loc complet secundar (utilitarismul, neocontractualismul, feminismul drepturilor), sau chiar nu acordă niciun rol sentimentelor morale (în speță: empatiei, vezi tradiția kantiană). În plus, ele sunt antropocentrice. Am încercat să conciliez între empatie și rațiune în construcția unei teorii a moralei. Propunerea mea este o teorie a convenirii, în care își află locul deliberarea rațională și empatia: Convenio este o formă de înțelegere prin experiențe comun împărtășite, dar și prin deliberare rațională. Ne dă acces inclusiv la înțelegerea făpturilor non-umane, la oricare dintre subiecții care nu pot fi părți contractuale și ne poate situa în ambele tipuri de comunități: cea umană și cea biotică.
OVIDIU CARAIANI. Putem să stabili o punte teoretică între filozofie și inginerie? (25 noiembrie 2021)
Dacă Inginerii pot să construiască poduri fără să aibă nevoie de cunoștințe filozofice, pot filozofii să construiască „poduri teoretice” între paradigme (aparent) incomensurabile? Pretenția centrala a acestei prezentări este că prin adoptarea principiului “universalismului subțire” putem creea un teren comun pentru ca filozofii și inginerii să susțină în mod coerent argumentele și astfel construirea unei punți teoretice ar implica exercitarea rațiunii noastre practice prin care dobândim bunul simț și rezonabilitatea.
OVIDIU CARAIANI. Liberali vs. comunitarieni (9 septembrie 2020)
Întrebarea centrala a conferinței : Ce alegem când ne proiectăm instituțiile și normele sociale, binele sau dreptatea?
Pornind de la această întrebare am încercat să ofer o reconstrucție a supozițiilor tacite și implicite în aceste două teorii politice, pentru a vedea dacă pot deveni comensurabile. Dacă criticii liberalismului consideră că acesta nu a reușit să ofere o motivație etică pentru acceptarea cerințelor raționaliste și contractualiste, nici comunitarianismul nu a reușit să ofere un argument consistent, ci doar afirmarea congruentei cu comunitatea sau tradiția. Desigur, avem nevoie de comunitate, important este însă ce tip de valori vor sta la baza acesteia: diferitele experiențe ale binelui împărtășit în comun sau „condițiile minimale ale asocierii civile (Michael Oakeshott).
Elucidari 